Cazinoul din ConstanÈ›a este o clădire istorică din municipiul ConstanÈ›a. Este una dintre cele mai reprezentative simboluri ale oraÈ™ului, fiind construit în anul 1909 È™i inaugurat în luna august a anului 1910. Se află pe faleza din ConstanÈ›a, pe Bulevardul Regina Elisabeta.
Cazinoul a reprezentat una dintre clădirile emblemă ale ConstanÈ›ei. În zona în care se află astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcÈ›ie de lemn, o cazină, cum se numea – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiÈ™ti. ConstrucÈ›ia unui edificiu cu funcÈ›ii asemănătoare marilor cazinouri europene a început prin anul 1904. IniÈ›ial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradiÈ›iile artei româneÈ™ti. După terminarea fundaÈ›iilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredinÈ›ând modificarea lor unui arhitect de origine franceză[1] (sau elveÈ›iană[2]), Daniel Renard - care renunță la principiile stilului românesc, în favoarea unui melanj de motive decorative ce încarcă È™i mai mult greoiul ansamblu. Construit (din 1908) în stil Art Nouveau[3] sub influenÈ›a cosmopolitană a cazinourilor epocii, edificiul constănÈ›ean este terminat în 1910, când este È™i inaugurat (în 1912 se fac ultimele retuÈ™uri).
Cazinoul era o sală de paiantă, cu pereÈ›ii interiori captuÈ™iti cu scânduri vopsite în ulei È™i ”servea de distracÈ›iune vizitatorilor în sezonul băilor”, putând fi utilizat È™i pentru ”baluri de binefacere organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură, pentru ziare È™i reviste, doua săli de jocuri È™i celebra ”terasă de pe malul mării”, împodobit cu drapele È™i destul de spaÈ›ios a devenit locul de întalnire al tuturor. Lânga acest prim salon de dans se preconizează construirea de către Henry Guaracino a unui pavilion în cumunicaÈ›ie cu primul, situat mai jos de nivelul bulevardului.
În iarna anului 1891, o furtună dezlănÈ›uită a distrus o parte din acoperiÈ™, dar È™i un perete al faÈ›adei, reliefând instabilitatea construcÈ›iei. Expertizele au propus, È™i consiliul comunal a aprobat la 29 ianuarie 1892 demolarea construcÈ›iei. Primarul Al. Belik decide, printr-un proces verbal, oragnizarea È™antierului în regim propriu pentru reconstrucÈ›ia cazinoului în aprilie 1892.
Concepută monumental, fără perspectiva panoramina si fără far, clădirea ar fi urmat să aib o sală de teatru cu scenă, cabine È™i loje pe ambele laturi, dar È™i o sală de bal de aceleaÈ™i dimensiuni. Înconjurată de o galerie deschisă spre magnifica priveliÈ™te, construcÈ›ia ar fi avut la subsol toate unitățiile necesare. Grandoarea proiectului se diminuează treptat, astfel încat recepÈ›ia făcută mult mai târziu decât ar fi fost dispus primarul Coiciu să îngăduie, constata existenÈ›a unei săli de dans cu culoar.
În lupta sa cu istorismul, Arta 1900 face tranziÈ›ia către funcÈ›ionalism prin recursul la ornament. De fapt, se încearcă travestirea unei necesități economice într-o inedita experiență bazată pe unicatul artizanal.
